În anul universitar 1948-1949 ţinând cont de cerinţele ce se impun în ceea ce priveşte calificarea celor care absolveau învăţământul superior s-a pus problema ca disciplina „Toleranţe, ajustaje şi măsurători tehnice care expunea bazele învăţământului în legătură cu interschimbabilitatea şi tehnica măsurărilor să devină obligatorie pentru toate secţiile facultăţilor care aveau tangenţă cu domeniul vast al construcţiei de maşini. Având ca titular pe conf. ing. Aurel Răileanu, cel care a pus bazele disciplinei, cursul menţionat mai sus a căpătat în scurt timp un caracter de disciplină tehnică generală, care face legătura între disciplinele de proiectare şi cele tehnologice.

De la bun început pentru a asigura în primul rând o activitate didactică corespunzătoare titularul şi-a axat preocupările, printre altele, în elaborarea unor planşe cât mai sugestive care să evidenţieze cât mai clar aspectele teoretice şi practice ale abaterilor, toleranţelor, ajustajelor şi sistemelor de ajustaje specifice construcţiei de maşini, la care s-au adăugat, în timp, o serie de planşe reprezentând scheme constructive şi funcţionale ale unor mijloace de măsurare importante atât prin caracteristicile lor metrologice cât şi prin aria largă de răspândire. La cele menţionate s-a adăugat şi preocuparea permanentă de a asigura o dotare corespunzătoare laboratorului disciplinei, acţiune care a implicat atât fonduri din partea instituţiei şi ministerului de resort cât şi colaborări cu o serie de întreprinderi din Iaşi şi nu numai, un loc de frunte în acest sens ocupându-l Întreprinderea de rulmenţi din Bîrlad, Întreprinderile mecanice „Nicolina” din Iaşi, din Cugir sau din Roman precum şi Combinatul de Fibre Sintetice din Iaşi.

Având în prima etapă sediul la etajul al doilea din corpul A al fostului Institut Politehnic „Gh.Asachi” în anul universitar 1975-76, prin organizarea activităţii didactice, ştiinţifice şi de producţie a Catedrei Maşini-unelte şi scule în noul sediu construit pe malul stâng al râului Bahlui, Laboratorul de toleranţe şi măsurători tehnice s-a schimbat în Compartimentul Toleranţe şi măsurători tehnice, în clădirea cunoscută generic sub numele de Hala Maşini-unelte.

Pe lângă disciplina Toleranţe şi măsurători tehnice predată studenţilor secţiilor Tehnologia Construcţiei de Maşini şi Maşini-Unelte, compartimentul mai cuprindea disciplina „Control tehnic” predată studenţilor secţiilor de subingineri ai Facultăţii de Mecanică. După 1990 s-au adăugat treptat şi unele discipline din planurile de învăţământ ale specializărilor Mecanică fină, Inginerie economică în domeniul mecanic, Maşini hidraulice şi pneumatice, Utilajul şi tehnologia sudurii, Tehnologii şi echipamente neconvenţionale.

La nivelul anului universitar 2003-2004 din compartimentul Toleranţe şi măsurători tehnice fac parte disciplineleToleranţe şi control dimensional, Controlul calităţii şi măsurări tehnice, Control tehnic, Aparate şi sisteme de măsurare, Măsurarea electrică a mărimilor neelectrice, Metrologie ; în cadrul compartimentului îşi desfăşoară activitatea şef lucr. dr. ing. Dan Mircea, şef lucr. ing. Florentin Cioată, şef lucr. dr. ing. Irina Croitoru şi şef lucr. Dr. ing. Cătălin Ungureanu. Pe lângă o activitate didactică de nivel, ce este pozitiv apreciată în compartiment se desfăşoară o susţinută activitate de cercetare ştiinţifică în domeniu cum ar fi tribologia mecanicii fine, metode şi mijloace de măsurare a dimensiunilor, abaterilor de formă şi de poziţie relativă, măsurarea dimensiunilor foarte mari, tehnologii de prelucrare prin aşchiere sau electrochimică abrazivă, tehnologii şi echipamente pentru prelucrarea primară a materialelor refolosibile ş.a.

Pe lângă activităţile menţionate a existat o preocupare permanentă pentru menţinerea şi, pe cât posibil, îmbunătăţirea bazei materiale existente prin achiziţionarea unor instrumente şi aparate noi sau prin dispozitive de control şi standuri realizate cu resurse proprii: în acest context în laboratorul compartimentului, având o suprafaţă de 90 m.p., studenţii având ca suport o bogată şi sugestivă parte grafică, au la dispoziţie o serie de mijloace de măsurare reprezentative pentru industria constructoare de maşini cum ar fi măsuri terminale pentru lungimi şi unghiuri, truse de accesorii pentru cale plan-paralele şi pentru cale unghiulare, şublere, micrometre şi instrumente comparatoare de diverse tipuri, plăci de control, suporţi de atelier sau de laborator, rigle de verificare, dornuri de control, mostre de rugozitate, microscop dublu Schmaltz-Linnik, rugozimetru, microscop de atelier calibre de diverse forme şi tipuri pentru verificarea suprafeţelor de diverse forme, micrometre pentru filete şi pentru roţi dinţate, trusă de sârme calibrate, raportoare mecanic şi optic, bară şi placă sinus, dispozitive de control de diverse construcţii, manometre, aparate electrice pentru măsurarea mărimilor neelectrice, durimetru Brinell, evolventmetru, automate de control şi sortare ş.a. Din categoria aparaturii de cercetare care nu este utilizată frecvent în cazul orelor de aplicaţii se pot cita: microscop mare de atelier, microscop universal, aparat tip Abbè orizontal, optimetre, vertical şi orizontal, ultraoptimetru, cap divizor optic, aparat limitativ pentru măsurat lungimi, aparat universal de control a roţilor dinţate, aparat universal de control a parametrilor frezelor melc, durimetru universal, microdurimetru, balanţă analitică, trusă de pasimetre, trusă de cale de sticlă, microscop metalografic, dispozitive de control de diverse construcţii ş.a. Din categoria mijloacelor folosite în activitatea de cercetare mai fac parte şi o serie de standuri construite în cadrul compartimentului cum ar fi cele utilizate la încercările la uzare a elementelor de contact a mijloacelor de măsurare sau calibrelor netede (2 variante) stand pentru încercarea la uzare a calibrelor tampon filetate, stand pentru simularea controlului dimensional activ, stand pentru prelucrarea electrochimică abrazivă.

Eforturile pe care le depune colectivul compartimentului Toleranţe şi măsurători tehnice vizează în primul rând pregătirea corespunzătoare a studenţilor şi familiarizarea acestora încă de pe băncile facultăţii cu cerinţele de ordin teoretic şi practic pe care le impune asigurarea unei calităţi corespunzătoare a produselor.